top of page

Reguli de funcționare a proiecțiilor CFF5

Măsurile luate și regulile care vor fi respectate pe durata Festivalului sunt conforme regulilor și măsurilor din ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

Accesul publicului se va face numai cu monitorizarea temperaturii și va fi permis doar persoanelor care nu prezintă simptome asemănătoare gripei (tuse, dificultăți de respirație sau febră) și cu temperatura sub 37,3 °C.

Accesul publicului este permis doar cu mască (medicală sau non-medicală) care va fi purtată pe toată durata evenimentului.

Aceasta trebuie să acopere gura și nasul.

Fiecare participant își va dezinfecta mâinile la intrarea în zona de eveniment, cu dezinfectantul pus la dispoziție de organizator.

Accesul la eveniment se face cu respectarea de către participanți a distanței minime de 1,5m între persoane.

Locurile sunt poziționate astfel încât distanța minimă obligatorie de 1,5m să fie respectată, în afară de locurile alăturate pentru maximum 2 persoane care au achiziționat bilete tip combo.

Nu este permisă schimbarea amplasării scaunelor/ pufilor în niciun moment al proiecției.

Repartizarea pe scaune/ pufi se face în funcție de ordinea sosirii și, în funcție de tipul de bilet cumpărat (single-combo), conform indicațiilor organizatorilor.

Biletele sunt disponibile exclusiv online, pe site-ul www.campulungfilmfest.com/bilete, începând cu 14 august 2020, ora 12.

CFF5 are loc în trei locații:

  1. PARCARE PIAȚĂ - 150 LOCURI

2. TEREN INFOTURIST CENTRU - 150 LOCURI

3. CURTEA COLEGIUL SILVIC - 256 LOCURI

Ieșirea temporară din zona de proiecție este permisă doar cu rescanarea biletului la zona de acces.

Accesul copiilor sub 5 ani este gratuit în măsura în care aceștia pot fi ținuți în brațe de părinți pe durata proiecțiilor. Copiii peste 5 ani trebuie să ocupe un loc și deci să aibă un bilet achiziționat în prealabil de părinți.

Accesul cu alimente în locație este interzis. Accesul cu băutură se va putea face în măsura în care băutura este ambalată în recipiente individuale, cu capac. Este interzisă folosirea paielor de unică folosință.

Dezinfectarea zonei de proiecție se va face înainte de fiecare proiecție în parte. Din acest motiv, evacuarea zonei de proiecție se va face imediat după terminarea fiecărei proiecții, cu respectarea distanțării de 1,5 m.

Accesul este posibil cu 45 de minute înainte de ora de începere a proiecțiilor din fiecare seară.

În cazul în care o seară are mai multe proiecții, accesul va fi permis imediat ce dezinfectarea zonei s-a încheiat.

Ne cerem scuze în avans pentru posibilele întârzieri și decalaje apărute din cauza operațiunilor de respectare a reglementărilor sanitare. Vom încerca să le anticipăm și anunțăm din timp pe evenimentul FB al festivalului.

bottom of page