Episodul 3 - Jurnalul unei tinere studente la film


Continuăm cu cel de-al treilea episod al scrisorilor semnate de Codruţa Irina Corocea, câștigătoarea primei BURSE DE STUDII CFF. Lunar, până în iunie 2019, Codruța ne trimite câte o scrisoare în care povestește din experiența primului său an academic ca studentă la UNATC I. L. Caragiale din București, dar și diferite alte gânduri legate de film, viață, tinerețe. Fotografiile publicate sunt semnate tot de către ea. Vă reamintim că toamna aceasta Codruța a intrat prima pe lista școlilor de film atât la București cât și la Cluj Napoca.

BURSA DE STUDII CFF este un program de susținere a unui student la arte prin acordarea unei burse de 1500 euro, demarat de Câmpulung Film Fest, oferit de Reciclad'OR și susținut de Nicolae al Romaniei.


Decembrie 2018


E important să știi când nu poți duce un proiect la capăt.


Luna asta urma să filmez, cu regizoarea mea, un portret experimental despre scriitoarea Nora Iuga, în trei părți: interviul scriitoarei, înregistrarea unui dans contemporan/balet și secvențe mixed-media, cu temele arta, visul și cuplul. Ne-am uitat la „99 Years of My Life” de Marja Viitahuhta, o biografie ficționalizată, bazată pe amintirile a patru femei de vârste diferite, căutam tot felul de filme scurte în care să găsim atmosfera și emoția specifică pe care voiam să le creăm în film, am văzut scenografii din piesele lui Radu Afrim pentru partea de vizual, am vorbit despre cum i-a fotografiat Annie Leibovitz pe scriitorii Tess Gallagher și Robert Penn Warren și despre cum se simt cadențele poeziei lor în fotografiile în care apar. La fel cu Louise Bourgeois și Keith Haring – că se poate intui cine sunt și ce fac ei, doar din felul în care apar în imagini, asta pentru că Annie avea mereu în minte un concept. Dar filmul nu mai era despre Nora, și toate căutările noastre ne îndepărtau de ea, era despre noi încercând să facem un film interesant. Așa că am lăsat-o baltă.


E greu să spui cât trebuie întru-un film fără să arăți ori prea mult, pentru ca devine superfluu și redundant și dispare misterul, ori prea puțin, pentru că nu se înțelege. Cred că a face un film seamănă foarte mult cu a cânta la pian. Sau cu muzica în general. Pentru că nu contează doar partea cântată, ci și pauzele dintre note.


În “Lanterna magica”, Bergman scria că un regizor trebuie să se asigure în permanență că fiecare membru al echipei face același film. Cred că e un lucru important de păstrat în minte, pentru ca altfel se pierde unitatea filmului și pur și simplu nu iese nimic. Regizorul este un soi de liant între fiecare departament.


Am fost la un workshop de actorie de film ținut de Cristian Mungiu. M-a interesat în mod special, pentru că, deși știu niște lucruri despre „method acting” si Stanislavski, mi-e foarte greu să le spun actorilor ce caut în felul în care joacă. Și el le dă actorilor libertatea de a ajunge unde trebuie să ajungă pe calea lor. Dacă ești actor și trebuie să joci o secvență în care ești trist, și te face trist să te gândești la o fostă iubire, atunci problema ta. Atenția trebuie îndreptată către efect, nu către cauză. Dacă să te gândești la asta te face să plângi și asta trebuie să apară pe ecran, atunci e perfect. Actorii pot intra într-o stare anume pe calea lor, ceea ce e important e ceea ce se vede, adică efectul. Când un actor e pe platou, sunt implicate mai multe layere de gesturi, reacții și acțiuni; el nu trebuie să se gândească doar la ce replici urmează să spună (și e dificil să vorbești folosind cuvintele altcuiva), ci și la adevărul situației în care se afla. El trebuie să fie, nu să joace, ci să facă o acțiune specifică. Dar atunci când trebuie s-o facă de 30 de ori?


Codruța Irina Corocea

logo-oficial-CFF-negru.png
Câmpulung Moldovenesc
România
EDIȚIA 5 - 26/30 AUGUST 2020

Organizator:

Partener instituțional:

Partener oficial:

  • Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • YouTube Social  Icon
primaria CM orizontala.png