Alexandra Grigorean și Bianca Temneanu, cele două studente câștigătoare ale Burselor de studii CFF din 2019, ne-au trimis câteva gânduri de la Cluj Napoca, la sfârșitul primului semestru al acestui an universitar.
Bursa de studii CFF 2019 a fost susținută de Nicolae al României și #EFP și a constat în două cecuri în valoare de 1500 și 1000 de euro acordate celor două studente la arte, originare din Câmpulung Moldovenesc.
1. Alexandra
"Fiecare fotografie surprinde un loc, o emoție, un gând ce va deveni doar o amintire. Totuși, fotografia este mai mult decât atât - este imaginație. Mintea modelează o idee care se transformă în concept și devine ceva real după un lung proces creativ. Respecți unele reguli, pe altele decizi să le încalci, însă trebuie să găsești un echilibru între reguli și haos, între tehnică și imaginație.
Dacă înainte făceam poze doar când voiam, când era vreme bună sau când nu trebuia să depun mult efort, toate astea s-au schimbat în primul semestru de facultate. Am colindat o mare parte din dealurile Clujului, am urcat pe cele mai înalte clădiri, am filmat ore întregi pe ninsoare și multe altele, ajungând la concluzia că în fotografie nu există comoditate.
Inițial credeam că fotografiile reușite se pot face doar în locurile extraordinare; apoi am început să fotografiez chiar și pe balcon, pe strada din spatele blocului sau în stația de autobuz, pentru că trebuie să vezi ceea ce e în spatele lucrurilor, să vezi cu ochi diferiți față de restul lumii, să valorifici totul și să modelezi realitatea într-un fel diferit, căci fotografia e un univers nelimitat.
Când trebuie să faci o anumită fotografie, înveți să te descurci cu ce ai la îndemână. De multe ori, toată casa se transformă într-un studio foto. Se mută mobilierul, se aranjează obiectele, se pregătește aparatul și se adună toate lămpile din casă, apoi se mai găsesc două persoane care să lumineze cu blițul de la telefon. Asta se întâmplă în spatele fiecărei fotografii făcute fără tot echipamentul necesar. E o provocare, dar și un exercițiu prin care înțelegi ce e bine și ce nu și realizezi cât efort stă la baza fiecărei simple fotografii."
2. Bianca
E duminica unui final de semestru, iar în dimineața asta totul pare încremenit, înghețat sub razele unui soare deloc călduros, ca într-un bliț care surprinde un instantaneu. Câte o mașină sau un trecător se adaugă, pe rând, în imagine, într-o ciclicitate imuabilă și e liniște pe străzile Clujului.
Se încheie încă un capitol, care mă apropie de genericul perioadei de studiu a Artei Actorului și oricât aș încerca să înmagazinez trăiri, lecții învățate, momente sau chipuri, îmi dau seama că nu pot rămâne la nesfârșit în imaginea asta, sunt „trecătorul”.
Rememorez episoadele notabile din acest semestru și de fiecare dată, de vreo trei ani încoace, unul dintre ele este chiar desprinderea de acasă, de vară, de Film Fest, de vacanța atât de bogată în emoții și care, nu știu cum se face, îmi mai pune câte un an în desaga vârstei.
Primele două săptămâni din octombrie au fost consacrate reluării unui spectacol de suflet, „Noapte bună, Billy Milligan!”, dramatizarea din primul an de studii a romanului biografic „Mințile lui Billy Milligan”, scris de Daniel Keyes.
Imediat după, am început repetițiile pentru reluarea spectacolului „The Crown”, construit în urma examenului Shakespeare din al doilea an de studiu, pe texte de W. Shakespeare și Ch. Marlowe, pe care l-am jucat de două ori: în studio-ul facultății din Cluj și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad, aflat la a 25-a ediție. Pentru această deplasare am scos din dulapuri și costumele de Commedia dell’arte și am împânzit foaierul Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad cu scene din spectacolul „Un’Anima!”.
Și cum fiecare semestru ne-a pus, pe mine și pe colegii mei, în fața unui nou gen teatral, au urmat trei săptămâni de étude pe textele lui Cehov. Am început prin a lucra cu Profu’, așa cum îi spunem celui care ne-a îndrumat pașii în acești trei ani și care a fost martorul intim al devenirii noastre, actorul, profesorul, omul Miklós Bács. Un cadou minunat pe care ni l-a făcut a fost, în continuarea pregătirii, un workshop de teatru cu Aleksandr Anatolievici Ogarjov. Acesta absolvit regia la GITIS, cea mai mai importantă universitate de teatru din Rusia, la clasa celebrului regizor Anatoli Vasiliev, fiind angajat la Teatrul Școlii de Artă Dramatică, conferențiar universitar la Facultatea de Actorie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS) și directorul Laboratorului Teatrului „Școala de Artă Dramatică“ – LCZ (Laboratorul Combustiei Zilnice).
După o muncă intensă de laborator teatral, care a însumat doar zece zile, s-a născut spectacolul „Suflete zbuciumate”, bazat pe étude-uri din piesele „Livada de vișini”, „Trei surori” și „Pescărușul”, de A. P. Cehov.
Ultima reluare a fost a spectacolului de Commedia dell’arte, „Un’Anima!”, pe care l-am jucat în micul studio Radu Stanca, din spatele Facultății de litere, în care încap universuri întregi, colosale, de aproape 30 de ani.
Printre reluările de spectacole, am gustat și din ceea ce înseamnă machiajul scenic, cu Camelia Curuțiu, expresia corporală, cu Andreea Gavriliu și sper ca timpul să fie atât de îngăduitor cât să ne permită să concretizăm un alt vis: spectacolul de musical „Chicago”, la care am început deja să lucrăm părțile de canto și coregrafie.
În curtea Facultății de litere, băieții debitează plăci de lemn, clădesc, înșurubează, iar noi, fetele, dăm cu vopsea neagră ceea ce va fi decorul din spectacolul „Bucătăria”, de A. Wesker, în regia lui Tudor Lucanu, care va avea premiera la începutul lunii martie. Palizi, obosiți și înfrigurați, trimitem spre văzduh nori de fum, de râsete și de vise, salutând, dintre lumile pe care le însumează, Teatrul, într-o comuniune nevăzută, de culise, care nu îmi permite să mă exprim la persoana I singular.
Soarele a apus de mult, ștergând, ca de pe o tăbliță cu magnet, compoziția duminicală. O fi fost o ciornă, cine știe...
