top of page

După 10 ani de carieră, Alina Șerban debutează

Alina Șerban debutează. La 32 de ani, actrița, scenarista, regizoarea de teatru, prima femeie care a pus în scenă o piesă de teatru despre sclavia romilor, activista pentru drepturile romilor, actrița de la Cannes, Pamela din "Singură la nunta mea", overall-wonderwoman ajunsă la 10 ani de carieră artistică debutează. De data aceasta ca regizoare de film, al primului ei scurtmetraj, "Bilet de iertare".


Ați cunoscut-o anul acesta, la CFF4, pe Pârtia de la Istrati, unde a prezentat lungmetrajul "Singură la nunta mea", în care a jucat rolul principal. În film, Alina Șerban interpreta rolul unei tinere rome care fuge din satul ei natal din sudul României, lăsând în urmă un copil și-o bunică, tocmai în Belgia, în căutarea iubirii și-a unui viitor.


Scurtmetrajul “Bilet de iertare” prezintă povestea unui sclav rom al cărui destin stă sub semnul iubirii a două mame – mama sclavă, cea care l-a născut, și cealaltă, mama boieroaică a cărui proprietate este și care îl iubește ca pe propriul ei fiu. Filmul face parte dintr-un viitor proiect de lungmetraj care urmărește povestea vieții lui Dincă, sclavul rom care a schimbat cursul istoriei în Țările Române. Termenul de “iertare” era folosit în timpul robiei romilor și semnifica eliberarea sclavului rom, care era “iertat” de robie.


Mi-am dorit să merg pe platoul filmului în timpul turnajului, s-o văd pe Alina Șerban la muncă, să înțeleg de unde-i vine energia și determinarea și să mai fur ceva meserie între timp. Alina a acceptat cu grație, însă nu înainte de-a condiționa sosirea mea de un singur lucru: să îmbrac costumul unui "domniț", să-mi pun favoriți și să alerg pasional după fusta unei domnițe, în două scene din film. Venisem să văd un debut și mi se ofera altul la schimb.


Chiar și unui cal timid ca mine, perspectiva unei asemena porții de ovăz i s-a părut de neratat. Motiv pentru care, cu regret vă spun, demersul meu inițial, investigativ și educațional s-a topit într-o mâncărică narcisistă și ironică: la final, am petrecut mai mult timp admirând domnițul din oglindă decât frumoasele și elegantele domnițe din preajmă, mai mult timp ondulându-mi părul decât observând cu dirijează Alina platoul. Complicate și înșelătoare sunt căile debutului în actorie.


Așa că n-am mai multe de zis, în afară de faptul că dacă nu mai aveți răbdare până la CFF5 ca să vedeți "Bilet de iertare", Alina împreună cu Asociația Untold Stories vă invită la "petrecererile" de aniversare a 10 ani ai carierei sale artistice, încununate de proiecțiile de gală ale primei versiuni ale scurtmetrajului, urmate de proiecția lungmetrajului "Singură la nunta mea".


👁‍🗨 Duminică, 10 noiembrie, @ CRAIOVA -Cinema Patria Craiova, ora 19 - http://bit.ly/BiletDeIertare-Craiova

👁‍🗨 Vineri, 15 noiembrie @ FĂGĂRAȘ - Casa de Cultură Făgăraş, ora 19 -http://bit.ly/BiletDeIertare-Fagaras

BUCUREȘTI

👁‍🗨 Luni, 11 noiembrie @ Cinema PRO, ora 19 - http://bit.ly/RezervariCinemaPro

👁‍🗨 Duminică 17 noiembrie @ Cinemateca Eforie, ora 19 - http://bit.ly/BiletDeIertare-CinemaEforie

👁‍🗨 Luni 18 noiembrie @ Cinema Elvira Popescu, ora 19 -http://bit.ly/BiletDeIertare-ElviraPopescu


Până atunci, vă prezentăm o galerie de fotografii* din timpul filmărilor realizată de inimitabilul fotograf, Cornel Brad.

A consemnat pentru dumneavoastră,

Bogdan Stamatin *atenție la calul costumat vă rog, apare de două ori.



0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page